Agricultor din Rusia arestat fiindcă câmpul său arăta ca steagul Ucrainei

Imagine simbol

Situație neplăcută pentru un agricultor din Rusia. Acesta a fost luat pe sus de către polița locală după ce oamenii legii au descoperit că acesta deține un lan de grâu din cauza căruia, atunci când e cer senin, câmpul agricultorului în combinație cu grâul arată ca steagul Ucrainei: albastru și galben.

Alexey Nikolaewitsch, un sătean rus din Novosibirsk, a fost arestat azi dimineață de către poliția din simpla cauză că deține un câmp de grâu din cauza căruia peisajul deseori se transformă în steagul Ucrainei – lucru care le-a nemulțumit pe autoritățile din Rusia. Serghei Koslow, unul dintre polițiștii care l-au arestat pe bărbat, și-a argumentat fapta la un canal tv din Rusia:

„Vedeam că înainte lumea își punea steagul Ucrainei pe Facebook, pe Instagram.. cam de aia și le-a interzis domnul Putin. Dar când l-am descoperit pe infractorul Alexey Nikolaewitsch care-și utiliza propriul câmp pentru a face propagandă – așa ceva nu putem permite. De ce nu a plantat roada în așa fel, încât câmpul propriuzis să arate ca steagul Rusiei? Chiar e așa de greu? Steagul Rusiei tot conține culori din natură pe care le întâlnim oriunde. Aici în spate stau americanii care i-au finanțat grâul, e propagandă americană, asta totul planificat. De ce el în anii trecuți planta acolo romanițe? Ce brusc acuma grâu? I-am dat câteva decenii bune de pușcărie să se învețe minte, nemernic de om.” – a declara polițistul mândru, considerând că a făcut o faptă bună.

Totodată, autoritățile ruse au luat și alte măsuri care ar interzice plantarea de grâu, ca nu cumva din cauza cerului albastru peisajul să arate ca steagul Ucrainei. Totuși, agricultorii care vor fi de acord să-și vopsească grâul în culoarea roșie, cu un spray pe care statul li-l va oferi gratuit, vor putea deține grâu în continuare. Plus la asta, deja au fost amenajate primele priveliști care reprezintă steagul Rusiei:

Am vrut să vorbim cu bărbatul arestat pentru a primi o declarație și am contactat autoritățile ruse – acestea ne-au declarat însă că așa persoană nu există în țara lor.

Articole asemănătoare