Copil din Capitală a înghițit o cartelă SIM. Acum știe numerele pe de rost

Caz ieșit din comun în Capitală. După ce părinții unei fetițe de un anișor și 10 luni i-au cadonat acesteia un telefon, aceasta ar fi înghițit cartela SIM care-i aparținea tatălui. Acest fapt l-a supărat pe tatăl îngrijorat că a pierdut toate numerele de telefoane de pe cartela sa SIM.

Părinții, ambii de 22 de ani, s-au bucurat că copilul lor în sfârșit este un pic mai matur, nu mai plânge noaptea și face singură la oliță așa că au decis să-i cadoneze acesteia un vechi telefon de-al tatălui pentru ca Anișoara în vârstă de aproape doi ani să se poată juca la telefon și să poată asculta muzică.

Spre dezamăgirea părinților însă, fetița a crezut că cartela SIM din telefon ar fi de mâncat, așa cum cred de obicei copiii mici, așa că a hotărât s-o înghită. Acest lucru i-a speriat atât pe mama cât și pe tatăl copilului care erau îngrijorați de faptul că au pierdut cartela SIM pe care se aflau numere de telefoane foarte importante. Supărați pe copil, cei doi părinți încă neexperimentați au hotărât să-i ia telefonul înapoi, dar surpriză. Cu toate că încă nu prea știe a vorbi, fetița a început a rosti diferite numere de telefon și nume ale persoanelor cărora le-ar aparține aceste numere.

Bucuroși, părinții s-au apucat repede să scrie pe o foaie numele, prenumele și numerele de telefoane și le-au sunat pe persoane pentru a verifica dacă așa este și într-adevăr au putut da de vechile lor cunoștiințe și prieteni, lucru care i-a făcut să rămână muți. Aceștia s-au hotărât să contacteze un specialist în telefonie mobilă pentru a-l întreba cum este posibil acest lucru, dat fiind faptul că copilul nici nu prea știa a vorbi, nemaivorbind că încă nu știa să numere din cauza că părinții au fost prea ocupat s-o învețe.

Expertul i-a atenționat însă pe părinți că cartela SIM ar conține de fapt un cip care se poate conecta cu creierul, însă doar sub anumite circumstanțe și doar la persoanele cu o anumită grupă sanguină – astfel de cazuri fiind însă foarte rare. Se pare că cartela SIM s-ar fi conectat la centrul neurotic al copilului astfel încât fetița a început brusc a cunoște atât numerele din cartelă cât și toate literele persoanelor cărora numărul de telefon le-a fost salvat în cartela SIM.

Totodată, experții recomandă părinților să nu cadoneze copiilor telefoane la așa o vârstă fragedă și-i avertizeză să aibă grijă cu lucrurile mai mici pe care copiii le pot înghiți precum cartele SIM sau cartele de memorie, care prezintă și un mare pericol.

Articole asemănătoare