Ca de Ziua Îndrăgostiților: Dodon i-a dăruit Galinei borcane gigantice de tușonkă

tusonka

Dragoste și fericire în familia Dodon așa cum nu s-a mai văzut. Fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, i-a dăruit soției sale Galina 14 borcane gigantice de tușonkă cu ocazia zilei îndrăgostiților, pentru a-i arăta cât de mare este iubirea sa față de ea.

Cei doi cuncubini își amintesc cu nostalgie de clipele în care mâncau toșonkă pe de ascuns în pivniță la Sadova, locul de Baștină a lui Dodon, și sperau să nu fie prinși de părinți, dat fiind faptul că tușonka era ținută pentru sărbători. Am contactat telefonic familia Dodon, iar Galina ne-a răspuns începând să ne povestească:

„Oi, voi de-ați ști cât de nebunatici eram eu cu Igoraș al Meu.. alergam ambii pe dealuri cu capra și cu banca de tușonkă sub braț ca să nu ne prindă tata, că atunci pe vremea ceea tușonka era un lucru Doamne ferește, numai oamenii înstăriți aveau așa ceva. Și apoi îmi amintesc cum Igor îmi cânta la chitară o piesă compusă de el:

Vrei să pleci dar nu mă, nu mă iei,
nu mă, nu mă iei, nu mă, nu mă, nu mă iei.
Chipul tău și tușonka din beci
mi-amintesc de trei berbeeci.

Așa romantic îmi amintesc. Anul trecut, Igor fiind sponsorizat de compania Durex mi-a dăruit de acolo o sacoșă de jucării frumoase și lucruri interesante, dar asta deja e ceva mai privat, vă rog frumos să nu menționați asta în articol.”

Postarea anterioară

Dodon l-a propus pe Putin ca premier al R.M. dar a primit un stuchit în ochi

Următoarea postare

Primăria Chișinăului a instalat un „simbol al dragostei” cu ocazia Zilei Îndrăgostiților

Related Posts