DECIS. Numele satului Futenii Noi a fost totuşi schimbat în F#tenii Vechi

Decizie în cazul satului Futenii Noi, raionul Dubăsari din Republica Moldova, după ce primăria satului a vrut să schimbe numele satului dar sătenii s-au opus. Numele satului a fost totuși schimbat în F#tenii Vechi (pronunție: Ftenii Vechi).

Cu toate că marea majoritate a sătenilor s-a opus luni de zile vehement împotriva schimbării sătucului lor cu o istorie de peste 300 de ani, primăria satului a luat o decizie în acest sens schimbând numele satului în F#tenii Vechi – pentru ca numele satului să nu mai fie o expresie înjurioasă ce-i deranja pe o minoritate de săteni care au depus plângere în acest sens.

Pe de-o altă parte, 90% din populația satului cu o populație totală de 803 locuitori s-au arătat foarte supărați de această decizie și au anunțat că vor părăsi și ei satul din cauza că primăria le-ar fi furat o bucățică de istorie și neam care le-ar mai fi rămas. Nemaivorbind de faptul că în ultimii 5 ani satul a fost părăsit de alți 1400 de locuitori. Printre sătenii supărați se află și nea Toader, un pensionar în vârstă de 78 de ani.

„Bandiuharii ce-s ei, ne-au schimbat numele satului și ne-au trădat neamul. Bunelul meu a luptat ca un mândru futean în cel de-al doilea război mondial și în războiul de pe Nistru și ne-a apărat patria și satul dar acum iaca na, leprele ne-au schimbat numele la sat că tare-i mai încurca. Trebuie de ieșit cu furcile și de protestat, așa ceva nu merge” – a declarat nea Toader înfuriat pe autoritățile satului F#tenii Vechi.

Pe de-o altă parte, primarul localității F#tenii Vechi, luat din nou la pumni de către consăteni, se bucură de această realizare și crede că chiar și cetățenii care nu sunt de acord cu această decizie se vor deprinde cu noul nume care ar suna cu mult mai bine decât cel vechi, cel puțin după părerea sa: „Ne bucurăm că satul nostru are în sfârșit un nume ca lumea. Acum vom putea atrage mai mulți turiști chiar și de la noi din Moldova, fiind că lumea se speria când auzea de fiecare dată numele Futenii Noi. Numele de F#tenii Vechi vine de la faptul că numele satului nostru este deja vechi și nu nou. Totodată, copiii din sat nu se vor mai rușina să pronunțe cuvântul ftenii, fiind că acest cuvânt nu mai este o înjurătură” – ne-a mărturisit primarul divorțat recent.

Postarea anterioară

Joe Biden a sosit în R. Moldova: ”Am venit să-l văd pe cumătru Vitalic”

Următoarea postare

SENZAȚIE! Al doilea WC dintr-o școală din Moldova a fost inaugurat de primar

Related Posts