Dodon nu a venit la prima ședință a Parlamentului. Se odihnește la Zatoka

Cu toate că astăzi a avut loc prima ședință a noului Parlament ales al republicii Moldova, Igor Dodon nu s-a prezentat la ședință iar colegii socialiști au refuzat să vorbească despre acest lucru. Jurnaliștii investigativi au scos însă la iveală de ce Dodon a lipsit în realitate de la ședință.

Potrivit unor poze dar și bilete de călătorii, Dodon ar fi plecat în vacanță cu două săptămâni în urmă și ar urma să se întoarcă la sfârșitul lunii iulie al anului curent. Acesta s-ar afla cu Galina într-o vacanță de lux la Zatoka, Ucraina.

Vacanța ar avea loc pe o proprietate exclusivă pe care o noapte costă de la 600 de Euro. Un canal TV rus a trimis o dronă pe de-asupra complexului și l-a surprins pe Dodon în timp ce stătea la soare, cu un pahar de bere în mână ascultându-i muzica lui Filip Kirkorov care se auzea în fundal.

Am contactat purtătoarea de cuvând al lui Igor Dodon, iar aceasta ne-a declarat: „Pe voi numai în fund nu vă mănâncă unde este domnul Dodon. Dați-i pace omului să se odihnească oleacă, ce nu are dreptul la odihnă? Lasă că el o să vină și o să vă răspundă la toate întrebările, tâmpiți de jurnaliști ce sunteți, mai bine domnul Dodon vă interzicea când era președinte” – ne-a declarat purtătoarea de cuvând al lui Dodon, cu toate că în calitate de deputat în parlament Dodon este plătit din banii poporului iar prima zi de lipsă a sa oricum va fi plătită.

Articole asemănătoare