Gata cu Președintele Răspunde. Dodon va modera o emisiune culinară

Moldfy

Veste pe neașteptate pentru fanii emisiunii lui Igor Dodon „Președintele răspunde”. Acesta a hotărât să se mai lase de treburi politice și să întemeieze împreună cu soția sa Galina o emisiune culinară pe nume: „Dim Castravet S Mentolom”.

Cu toate că emisiunea se va prezenta sub pretextul unei simple emisiuni culinare, Igor Dodon are de gând să vorbească acolo și despre politică în timp ce gătește cu soția sa Galina. Acesta ar urma să-și mustre oponenții politici chiar în timp ce va găti în direct un gulaș tradițional cu tușonkă de porc, o zeamă de casă cu talpă de vită sau o friptură zemoasă din urechi de iepure.

Și soția sa Galina s-a arătat foarte fericită când a auzit de ideea soțului ei de a lansa o astfel de emisiune. Galina abia așteaptă să coace cozonaci în direct – din surse apropiate lui Dodon am aflat că soția acestuia deja a și comandat cozonacul gata făcut de la Franzeluța, mai lipsește să fie copt.

Ca orice influencer din Moldova, Dodon a promis fanilor săi internauți și concursuri la care va oferi câte o bancă de tușonkă, un culiok „magic box” cu diferite surprize secrete de la Cornel sau un pește uscat din iaz de la Condrița.

Mai mulți experți politologi s-au arătat bucuroși de faptul că nu-l vor mai prea vedea pe Dodon în politică: „Măcar bine că se apucă de gătit cu Galina, a mai închide gura și sărmanii noștri cetățeni nu-l vor mai vedea deschizând râtul și dând în glod ba în unul, ba în altul, chiar ca un porc adevărat domnulor” – a declarat analistul politic Ștefan Bîc la o emisiune televizată.

Pe de-o altă parte, fanii lui Dodon au amenințat că vor organiza proteste dacă politicianul lor preferat nu va mai organiza emisiunea lor preferată „Președintele Răspunde” în fiecare vineri, cum o face Dodon de obicei.

Postarea anterioară

Ilan Șor a revenit acasă: „V-am adus Monaco la Orhei, așa cum am promis”

Următoarea postare

Cavcaliuc prima zi la Penitenciarul 13: „Mă simt ca acasă, e foarte bine”

Related Posts