Dodon se bucură de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor din India

Vești bune pentru liderul Socialist care se bucură în ultima vreme de o încredere deosebită în rândul cetățenilor din India, mai ales după ce a angajat treizeci de copii de acolo care-i administrează like-urile de pe pagina de Facebook.

Cetățenii din Orașul Delhi din India se pare că-l îndrăgesc tare pe Igor Dodon. Aceștia nu numai poartă tricouri cu logo-ul partidului Socialiștilor, dar mai au și o imagine de-a lui Dodon pe care o poartă la gât chiar și noaptea când merg la culcare.

Cu toate că acasă tot mai mulți cetățeni sunt împotriva sa, se pare că în India Dodon se bucură de o popularitate deosebită. Din surse interne am aflat că Dodon ar avea de gând să-și trimită și acolo un candidat pentru alegerile Prezidențiale din 2024 care ar putea aduce în Moldova 50 de mii de indieni care să-l voteze pe Dodon, după care i-ar trimite înapoi.

Potrivit unui fost prieten de-al lui Dodon, printre motive se află faptul că în India unui cetățean îi poți da 5 euro pe zi, echivalentul a 100 de lei, iar acesta îți face campanie electorală timp de o săptămână – în schimb de Moldova, unde cetățeanului trebuie să-i plătești 10 Euro pe zi ca să-ți facă campania electorală tot în aceeași zi. Mai mulți cetățeni din India și-ar putea face în următoarea perioadă un Pașaport moldovenesc și ar putea migra în republica Moldova pentru a-l vota pe liderul Socialist pe care-l îndrăgesc atât de mult.

Articole asemănătoare