Dorin Galben supărat după ce o cameră de supraveghere l-a prins dintr-un unghi greșit

imagine simbol

Duminică, au apărut pe facebook niște poze cu fața lui Dorin Galben surprins de camerele de supraveghere dintr-o alimetară din satul Japca, raionul Florești. Acesta s-a arătat foarte supărat de cele întâmplate, mai ales de faptul că a fost prins dintr-un unchi greșit.

Pe pagina de Facebook a unui paznic de la o alimentară din satul Japca, raionul Florești, au apărut recent mai multe poze cu fața lui Dorin Galben cu fraza ,,mă duc din pază și mă fac paparazzi”. Oamenii satului au distribui masiv postarea care, astfel, a ajuns și la ochii lui Dorin Galben. Acesta s-a arătat supărat foc din două motive. Primul ar fi fost faptul că nu este frumos să pozezi oamenii fără a le cere permisiunea iar al doilea ar fi – camera de supraveghere nu l-a prins dintr-un unchi așa cum i-ar fi plăcut lui.

,,Eu am vrut să îl pozez normal și arăt nepoților cine o venit la magazin, credeam că le-am trimis lor un mesaj dar s-a postat din greșeală la stori sau cum se mai zice. Eu nu pricep nică în tehnica asta. Eu știu numa cum să mă uit la camerele din alimentară și cum să mă uit la filmu Brigada, și mai dau câte un laik pe feisbuc dar în rest nu mă pricep eu.” ne-a dezvăluit paznicul magazinului Marin Miron. ,,Ia la dânsu, da ce el crede că la camerele de la singuru magazin din sat există lumină specială, trebuia să se pregătească normal când o ieșit din casă și poate arăta normal – eu îi recomand adicalon și o cămeșă cu pătrățele” – ne-a comunicat singurul fotograf din sat care nu a putut rămâne indiferent.

Reporterii noștri au mai întrebat prin satul natal al lui Dorin Galben, dar oamenii s-au arătat a fi cam indiferenți. Mulți îl țin minte pe Dorin doar de când era mic și se juca prin sat de-a prezentatorul, mergea pe la toți vecinii de la casă la casă și le punea întrebări despre viața lor privată, despre carieră, iar apoi și le nota într-un carnețel.

Colegii noștri nu s-au mulțumit însă cu atâta așa că au contactat cea mai apropiată persoană a lui Dorin Galben, pe prietena sa.
reporter: Bună ziua, doamnă. cum comentați cele întâmplate?
prietena: Nu este politios să numiți o domnișoară – doamnă.
reporter: Ne cerem scuze. Cum se simte acum Dorin?
prietena: Este devastat, devastat la maxim. Dorin investește mai mult în aspectul său, mai mult decât toți jurnaliștii la un loc. Cum este posibil ca niște oameni de la sat, niște țărani care n-au văzut lumea și nu știu ce-i jurnalismul, să publice așa imagini?
reporter: Da, dar era doar o cameră de supraveghere.
prietena: Este absolut nepoliticos! Las să își cumpere camere normale dacă vor să-l filmeze pe Dorin al meu, da nu camere sovietice cu așa o calitate proastă.

Din cele aflate, Dorin Galben nu s-ar afla într-o stare tocmai bună, potrivit prietenei sale, acesta va fi nevoit să-și amâne interviul pe care urma să-l ia de la Maria Olar pentru a-și petrece următoarele două săptămâni într-un sanatoriu de pe Nistru.

Articole asemănătoare