Fosta dădacă a lui Putin sparge tăcerea: „Când era mai mic a căzut în cap de pe prispă”

Declarații foc chiar din gura fostei bone al Președintelui Rusiei Vladimir Putin. După ce a auzit de războiul pe care Putin îl duce în Ucraina, aceasta a hotărât să iasă în fața întregii lumi pentru a dezvălui niște lucruri care ar putea explica acțiunile lui Putin din ultima vreme.

Fosta dădacă a lui Vladimir Putin a ieșit la o emisiune din Rusia unde a făcut publice câteva incidente de-ale lui Putin, lucruri care i s-au întâmplat în copilărie. Totuși, la sfârșitul emisiunii care a fost difuzată în direct pe un canal rusesc, femeia în vârstă de 87 de ani a fost luată de către Poliția rusă și dusă către un lagăr de reeducare. În cadrul emisiunii femeia a destăinuit:

„În copilărie, Vladimir era un băiețel foarte deștept. Dar la un moment dat, din păcate, acesta s-a legat cu mai mulți răi din mahala și făceau numai nebunii. Până acum îmi aduc aminte cum odată, pe când avea vreo 10 ani, a mers cu băieții la scăldat și l-a împins pe un alt băiat care nu știa a înota în apă fiindcă a făcut o glumă despre Uniunea Sovietică, precum că ar urma să se destrame. O altă dată tot el împreună cu mai mulți copii au aruncat ouă clocite pe casa profesoarei de istorie, din cauza că aceasta a dat jos de peretele clasei portretul lui Lenin. De pe atunci el a devenit un copil problematic, făcea numai ce-i plăcea lui și nu dorea să asculte de nimeni – nici de părinți, nici de profesori și nici de dădacă. Cred că asta vine de la o traumă pe care tot el a avut-o când era mai mic – atunci el a căzut în cap de pe prispă și cam de atunci parcă s-a și schimbat din păca…” – a dat să spună fosta dădacă a lui Putin Ludmila Petrovna, după care a fost luată pe sus de către poliția rusă care a acuzat-o de trădare de stat.

Între timp, canalul pe care declarația doamnei Petrovna a fost difuzată, a fost întrerupt. Am contactat autoritățile pentru a le întreba ce căuta poliția la momentul dat la fața locului și dacă aceștia încercau s-o oprească pe femeie să spună mai multe, iar un purtător de cuvânt ne-a mărturisit:

„N-a fost nimic rău, din păcate s-a stins lumina și canalul TV nu mai putea fi difuzat. Plus la asta, doamnei date i s-a făcut rău fiindcă suferă de probleme mintale și a intervenit poliția la fața locului, fiindcă toate mașinile de ambulanță erau prea ocupate.” – l-am întrebat pe purtătorul de cuvânt ce-ar urma să se întâmple cu femeie după aceste declarații, iar acesta a susținut:

„Nimic rău, aceasta va fi dusă la un sanatoriu și va fi lecuită acolo dar și reeducată, din cauza că a spus așa minciuni despre domnul Putin. Rușine să-i fie, la așa vârstă ar trebui să tacă.”

Nu este prima dată când o persoană care-l cunoaște pe Putin a fost luată de către poliție după astfel de declarații. Anul trecut poliția rusă l-a dus la reeducare chiar pe un verișor de-al liderului de la Kremlin din cauza că acesta ar fi scos niște afirmații la televizor care nu i-au convenit lui Putin. Potrivit verișorului Președintelui Rusiei, în copilărie Putin i-ar fi rupt nasul unui coleg de clasă după ce acesta ar fi spus că Comunismul nu funcționează.

Articole asemănătoare