Deputații închiși pentru furt la Nr. 13 s-au apucat de furat și pe acolo

Situație fără precedent la Penitenciarul Nr. 13, acolo unde nu demult au fost închiși câțiva deputați învinuiți pentru îmbogățire ilicită și furt în proporții. Printre ei se află și Sergiu Sîrbu dar și Violeta Ivanov care s-au apucat însă iarăși de furat chiar în penitenciar.

Administrația Penitenciarului Nr. 13 din Capitală se plânge că de când deputații au fost aduși și închiși în penitenciar, din închisoare au început a dispărea din ce în ce mai multe lucruri începând de la linguri, furculițe și farfurii până la tot felul de imagini decorative de pe pereți sau chiar lenjeria de pat pentru deținuți precum perne. În acest sens, un purtător de cuvânt de la penitenciar ne-a contactat reclamând că lucrătorii de acolo nu mai fac față corupților care au fost închiși acolo, din cauza că aceștia fură în continuare aflându-se în pușcărie:

„Tare greu sincer să vă spun. De când au fost aduși aici la pușcărie fac numai probleme și am văzut că ne despar tot felul de lucruri, ba ne dispare câte vreo furculiță, ba câte-o pernă. Deținuții s-au plâns că ba li se tot fură plamuma de la bat și cu toții știm că lucrul acesta numai Serioja Sîrbu putea să-l facă fiindcă lui îi place să doarme cu mai multe plapume. Recent mi s-a plâns că plapuma e prea subțire și că are nevoie de una mai groasă, dar noi am refuzat să-i dăm una și se vede că el a furat-o. Pe Ivanov am prins-o de câteva ori cum fura linguri și furculițe de la bucătărie, iar camerele noastre de vedere au prins-o cum chiar ieri a venit o mașină lângă gard și Violeta le-a dat persoanelor celea cunoscute din mașina neagră toate lingurile și furculițele furate. Ne-au dispărut fel de fel de lucruri de când corupții aceștia au fost închis și chiar dacă îi ținem sub control, ei din păcate oricum reușesc să mai fure câte ceva. Un alt fost deputat închis a furat porția mai multor deținuți că-i era a mânca și nu i-a ajuns porția lui.. Dar ce să le faci că-i greu să demonstrezi că ei au furat, mai ales că ei te amenință că dacă le zici ceva apăi or să te fure și pe tine, eu singur mă tem să le zic ceva.” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt și paznic al închisorii Petrea Juncă.

Pe de-o altă parte, deputații care urmează să-și petreacă următorii ani la dubă resping orice acuzații și susțin că ei n-au furat nimic: „Care furat, ce-am furat eu ceva? Eu am luat câteva furculițe și câteva lingure să le dea lu mama acasă că-s de-acelea bune din metal, și care-i problema? Că eu n-am furat la nimeni nică, toate lucrurile de la închisoare doar aparțin statului și eu tot am fost deputată la stat, așa că lucrurile iese că-mi aparțin mie, așa cum îmi aparțineau și multe alte lucruri când încă eram la libertate. Nu vă aduceți minte pe vremea comunismului cum oamenii tot furau de prin ogoare păpușoi, mere de prin livezi și multe altele.. nu zicea nimeni nimic că era normal. Dar acuma lumea s-a țicnit cu totul la cap și nu mai fură de la stat, rușine.” – ne-a declarat deputata închisă Violeta Ivanov după ce avocatul ei ne-a permis să-i acordăm câteva întrebări.


Promo Nu prea ai ce face și te-ai săturat să tot lenevești pe acasă? Caută un loc de muncă în R. Moldova pe delucru.md

Articole asemănătoare