Fotachi tristă că din cauza schimbării orei, în loc de ora 15 se va trezi de acum la orele 14

Trecerea la ora de vară se pare că a supărat-o rău și pe Anastasia Fotachi, un model din Republica Moldova. Vedeta s-a arătat indignată de faptul că în acest an ora iarăși a fost schimbată. În noaptea acestei duminici ceasurile au fost date cu o oră în urmă.

Modelul Anastasia Fotachi s-a arătat foarte nemulțumită din cauza că și în acest an ceasurile au fost date înapoi, ziua devenind astfel mai lungă iar noaptea mai scurtă. Aceasta a ieșit într-un costum de baie pe Instagram chiar în timp ce-și spăla dinții și a început a se plânge urmăritorilor săi și a da vina pe conducerea țării de aceste circumstanțe:

„Mda, chiar ce politicieni de rahat avem la noi în țara asta. Vedeți că orele s-au dat iarăși în urmă, sau înainte, nu mai țin minte. În orice caz, de acum noaptea va deveni mai scurtă și ziua mai lungă, asta special făcut ca noi să lucrăm mai mult – voi vă dați seama cât e de rău acest lucru? Dacă eu înainte mă trezeam mai aproape în fiecare dimineață la ora 15, acum voi fi nevoită să dorm cu o oră mai puțin și să mă trezesc la orele 14. Păi mie mi se strică în genere programul de muncă.” – s-a arătat supărată Fotachi. Ba mai mult, în semn de protest, modelul și-a asigurat fanii că nu va mai poza nud timp de 10 zile, cu excepția că-i va fi oferită o sumă mai bunișoară de bani. Mai mulți fani de-ai vedetei, în special copii de prin clasele primare, la fel și-au arătat dezacordul pe Instagram:

„Eu joc în fiecare noapte la calculator și acuma o să trebuiască să merg mai devreme la culcare, ce fel de țară trăim? Când o să cresc mare și-am să lucrez, apăi n-am să le plătesc pensie la bătrâni.” – a scris un băiețel în comentarii.

Modelul și-a surprins fanii atunci când le-a spus că din cauza orei aceasta are de gând să se mute cu traiul în Emiratele Arabe Unite. Fotachi și-a schimbat însă părerea la puțin timp după ce a citit într-un comentariu că acolo e obligatoriu să porți burca. Totuși, în live-ul de pe Instagram erau și voci care o trimeteau pe Fotachi la prășit:

„Auz cucoană, da la ce stai toată ziua pe laiv și arăți cum îți speli dinții, cum îți speli capu.. merji la prășit și învață a pune o harpașică că vine sezonul, ce exemplu dai tu la copchii?” – s-a arătat indignată o mamă.

Articole asemănătoare