Igor Dodon trist și nostalgiu în arest la domiciliu: „Vreau acasă”

Într-un nou interviu, fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon arestat la domiciliu mai n-a început a plânge după ce l-a apucat dorul de casă.

Chiar dacă este arestat la domiciliu, Dodon susține că-i este dor de casă fiindcă demult nu și-a mai văzut rudele, soția și copiii:

„Vreau acasă, mi-i foarte dor de soție și de copii că nu i-am mai văzut de mai bine de o săptămână. M-au închis aieștia aicia la domiciliu și nu pot ieși de aici nicidecum. Nu mai pot merge cu Galina mea în vacanță la Turcia cum o făceam de obicei. Mergeam și ne distram pe la mare, pe la soare, mă mai zăgărăm. Vedeți acuma ce-s de alb, păi am să mă îmbolnăvesc că n-am nici odihnă, nici mare.” – le-a declarat Dodon jurnaliștilor. Totuși, i-am dat acestuia un indiciu despre faptul că el de fapt se află la sine acasă, însă într-o altă cameră. Dodon a fost nespus de bucuros după ce a intrat în cealaltă cameră și a văzut-o pe Galina după mai bine de o săptămână. Acesta ar fi crezut că s-ar afla în altă parte decât acasă la sine.

„Nici nu știam că Igor a meu e chiar în camera cealaltă, acolo se mai ducea vecina și ducea mâncare și eu mă tot întrebam cine-i acolo dar nu mă uitam fiindcă mă temeam să nu fie vreun nebun. A fost o bucurie de nedescris să aflăm că Igor este de fapt tot la noi în casă și să-l revedem din nou.” – ne-a declarat soția lui Igor Dodon, Galina Dodon.

Se pare că atât Dodon cât și soția sa nici nu și-au dat seama că, de fapt, ei se află la o cameră distanță unul de altul. Aceștia ne-au mulțumit pentru faptul că i-am ajutat să se regăsească iar Galina ne-a copt personal coptura ei preferată cumpărată de la Franzeluța.

Articole asemănătoare