Invidioasă că Ucraina a câștigat, Rusia va organiza propriul Eurovision

Vestea că Ucraina a câștigat Eurovisionul în acest an nu i-a lăsat supărați doar pe unii moldoveni, ci și pe conducerea Rusiei. Potrivit unui decret, la sfârșitul anului curent Putin are de gând să organizeze un Eurovision și în Rusia pe nume EuRUvision.

În decretul semnat de către președintele Rusiei chiar azi dimineață se arată că și în Rusia se va organiza un concurs tip Eurovision la care ar urma să participe majoritatea țărilor care susțin Rusia dar și unele Republici din Rusia:

„Prin acest decret se organizează Euruvision la sfârșitul anului 2022, la data de 3 decembrie în Moscova. În cadrul acestui eveniment va avea loc o operațiune specială muzicală la care vor participa toate țările prietene, printre care Noi, Belarus și China dar și Republicile Ruse precum Republica Iacuția, Republica Cecenia, Republica Osetia de Nord și restul. Prin această operațiune specială muzicală vrem să scoatem în evidență tradițiile și obiceiurile noastre, la deschiderea evenimentului muzical va fi organizată o paradă de proporții iar evenimentul va fi inaugurat însuși de către Președintele Rusiei, Wladimir Wladimirowitsch Putin și de către Președintele Belarusului Aljaksandr Ryhorawitsch Lukaschenka. Avertizăm celelalte țări să nu se amestece în operațiunea noastră specială de muzică, altfel vor regreta. Acest concert va fi un concert pur muzical, fără politică.” – se arată în decretul semnat de către Putin azi dimineață.

Nu este însă clar dacă și Republica Moldova va fi invitată să participe la acest eveniment muzical organizat de Rusia, dat fiind faptul că țara noastră se numără printre fostele țări sovietice. Un analist politic și expert în muzică de la noi a susținut în acest sens:

„Dacă Rusia ne invită și pe noi la Eurovisionul lor, eu cred că am putea s-o trimitem pe Gordienko acolo, Kirkorov la sigur îi va scrie din nou o piesă și pentru Euruvision. Plus că acolo la sigur vor fi o grămada prestații proaste, Republica Moldova la sigur ar putea câștiga măcar acest Eurovision care mai peurmă poate a avea loc la noi. De ce nu?” – a declarat expertul.

Pe de-o altă parte, șansele ca și țara noastră să participe la Euruvision sunt destul de mici, întrucât rușilor nu le-ar plăcea o piesă precum „Trenulețul Chișinău-București.”

Articole asemănătoare