Invidios pe Sandu că a primit al 3-lea vaccin, Dodon și l-a pus pe-al 4-lea

După ce astăzi Maia Sandu și-a pus a treia doză de vaccin, ca să nu rămână în urmă și Dodon a decis să se vaccineze încă de vreo câteva ori. Acesta a decis să-și administreze și a doua, a treia dar și a patra doză Sputnik pentru a o întrece pe Maia Sandu.

Ca de obicei fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon n-a vrut să rămână în urma actualei Președinte Maia Sandu care s-a vaccinat astăzi cu a treia doză de vaccin. Văzând acest lucru, Dodon tot s-a vaccinat cu încă 3 doze de vaccin Sputnik și s-a lăudat fanilor săi de pe o rețea socială:

„Dragi prieteni, astăzi am venit și eu la maratonul vaccinării pentru ca să-mi fie administrată încă 3 doze de Sputnik pe care domnul Putin le-a livrat exclusiv pentru mine și chiar Patriarhul Kiril din Moscova le-a sfințit, așa că n-are ce să-mi fie. Am văzut că Maia Sandu că și-a pus și ea astăzi încă o doză, da Maia ce chiar ne crede de proști și crede că numai ea își poate pune mai multe vaccinuri sau ce? Să știți că eu acuma chiar îs mai imunizat decât Maia și am și mai mulți anticorpi, noi Socialiștii tot timpul am fost cei mai buni apropo pe vremea când eu eram încă Președinte apăi în Moldova se vaccina și mai multă lume, mai ales acei din Transnistria că noi pe dânșii știm cum să-i convingem cel mai bine, așa cum și la alegeri de obicei. Să știți că mă simt bine, eu fiind unicul președinte sau mai bine zis fost președinte din lume care a primit trei vaccinuri într-o zi. Ăhm și apropo, Sputnikul este cu mul mai bun decât celelalte vaccinuri fiindcă vine din Rusia. De fapt toate lucrurile care vin din Rusia au fost și sunt mai bune, printre care comunismul și socialismul.” – le-a declarat Dodon fanilor săi după ce s-a vaccinat, începând mai apoi să cânte o strofă din imnul Rusiei din motive necunoscute.

Analiștii politici și experții în sănătate se arată îngrijorați de faptul că Dodon și-a administrat 3 doze de Sputnik într-o singură zi: „Tare sperăm să nu-i treacă iarăși prin cap să mai formeze vreun partid politic ca și Ceban sau să se considere din nou președinte cu toate că nu mai este. Încă nu știm reacțiile adverse ale persoanelor care și-au administrat 3 doze de vaccin într-o zi, dar mulțumită lui Igor Nicolaevici vom putea îngrămădi datele și le vom da mai departe la institutul Sputnik din Rusia care produce vaccinurile.” – ne-a declarat telefonic Vladislav Ivanovici, un expert în sănătate și fost deputat în duma de stat a Rusiei.

Articole asemănătoare