Ion Ceban își lansează partidul Cetățenilor Uniți din Republică

Noutăți de Ultimă Oră după ce Primarul Capitalei Ion Ceban a decis să-și lanseze propriul Partid cu acronimul CUR: Cetățenii Uniți din Republică. Noul Partid al lui Ceban ar avea planuri mari de viitor.

Astăzi Ceban a ieșit în fața presei prezentându-și noul său Partid al Cetățenilor Uniți din Republică care originar ar fi avut alt nume, însă la recomandarea unui expert politic din anturajul Primarului numele Partidului a fost schimbat pentru ca interesele partidului să poată fi prezentate și mai bine.

„Dragi Cetățeni, vreau să vă anunț cu mare bucurie că în sfârșit am reușit să punem temeiul lui CUR – nu e vorba de fund, ci de un nou partid din Republica Moldova care va fi Partidul Cetățenilor Uniți ai Republicii și va apăra interesele tuturor cetățenilor. Scopul Partidului pe care l-am creat este să ajungă la Putere și să îndeplinească toate promisiunile pe care le-am promis eu înainte de a fi primar. Printre primele legi pe care le vom recomanda se vor enumera următoarele: 1. Anchetarea tuturor șoferilor care stau în ambuteiaje, fiindcă ei fac acest lucru special la comanda guvernării. 2. Inspectarea ploilor și ninsorilor abundente care tot din pricina PAS se întâmplă. 3. Reducerea vârstei de pensionare la 39 de ani pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Cu toate aceste prime 3 realizări, pe care eu sunt sigur că le voi aplica chiar în prima lună de conducere, sper ca viața cetățenilor din Moldova să fie mai bună. Împreună vom construi până în anul 2067 un tramvai frumos în Capitală, să vedeți că va fi mai ceva decât la Monaco lui Șor.” – au fost primele declarații ale Primarului Capitalei.

Printre alte scopuri de-ale Partidului se vor număra:

  • Amendarea celor care produc ambuteiaje
  • Numirea lui Igor Dodon ca membru de Onoare al Partidului CUR
  • Declararea lui Andrei Bolocan ca persoană non-grata, din cauza că Ceban încă dorește să-i dezbată acestuia dinții
Articole asemănătoare