Mitropolia bate alarma: „Mergeți la Biserică, păcătoșilor”

Apel disperat din partea Înaltpresfințitului Moldovei, Mitropolitul Vladimir. Acesta s-a arătat dezamăgit de faptul că în ultima vreme tot mai puțină lume vine la Biserică și cei care vin, nu prea doresc să pună bani în cutiuța milei.

Mitropolitul Vladimir s-a arătat dezamăgit de faptul că în ultima vreme, tot mai puțină lume vine la Biserică, asta chiar dacă pandemia pare să se sfârșească. Într-un comunicat emis acesta se arată nemulțumit de faptul că în ziua de azi nu se mai prea merită să deții o Biserică, fiindcă nu mai merge banul ca pe timpuri:

„Din păcate lumea în ziua de azi nu prea dorește să ne viziteze lăcașurile, păgânii ce-s ei. Doar de mici au fost învățați că doar mersul la Biserică și aruncatul banului în cutiuța milei îți va face un locușor acolo în Rai și-ți va șterge toate păcatele. Dar lumea a degradat, și chiar dacă mai vin pe la Biserică păi mai degrabă ca să se roage, dar nu se gândesc la faptul că noi trebuie să întreținem Biserica aceia, trebuie să plătim energia, muncitorii, să ne întreținem și mașinile de serviciu cu care ne deplasăm pe la tot felul de evenimente importate, zile de naștere de-ale parohilor care sunt foarte importante. Apelăm la lume: mergeți la Biserică, păcătoșilor. Și când mergeți nu vă gândiți doar la voi, dar și la noi, pentru că doar dacă veți face ce vă vom spune noi, doar atuncia veți fi iubiți de Cel de Sus, că de altfel vai ș-amar de capul vostru. Porțile iadului sunt deschise pentru toți, mai ales pentru cei care se jelesc să doneze Bisericii.” – se arată în comunicatul emis de către Mitropolie printr-un purtător de cuvânt.

Totuși, mulți cetățeni așa și nu mai vor să viziteze Biserica. Am intervievat oamenii din Capitală de ce nu, iar în special tinerii s-au plâns că acolo nu pot sta pe telefon și nu pot face Selfie-uri:

„Nu-i interesant acolo, fiindcă doamne ferește să scoți telefonul mobil din buzunar.. apăi te privesc rău patru babe în timp ce-și fac cruce, dintre care una te blastămă pe motiv că doar vrei să citești un mesaj, sau poate să cauți pe internet vreun verset de care se spune acolo. Plus la asta, în lăcașul nostru unde mai mergem din când câte o dată – două pe an, apăi Doamne ferește să cumperi lumânări din altă parte și să le aprinzi acolo. Plus că se repetă de fiecare dată tot aceleași cuvinte, noi tinerii nu suntem deprinși cu așa ceva. Că pe TikTok eu de fiecare dată nu văd același video, ci câte un video nou că acolo algoritmul parcă lucrează mai bine.” – ne-a declarat Nicolae, un tânăr din Capitală.

Articole asemănătoare