Lukașenko surprins în timp ce se scălda în Nistru: „Vreau de partea cealaltă”

Președintele Belarusului Aleksandr Lukașenko a fost zărit astăzi de către mai mulți cetățeni în timp ce se scălda chiar în râul Nistru. Asta după ce chiar în Noaptea Învierii tot acesta a și fost surpins la Chișinău.

Se pare că Lukașenko ar fi fost pe la Tiraspol unde și-a vizitat niște rude, iar mai apoi a mers să se scalde în râul Nistru. Mai mulți cetățeni l-au zărit pe acesta în timp ce încerca să treacă râul Nistru, locul unde s-a născut și a crescut și Galina:

„Eu am fost la Prednistrovia și l-am vizitat pe nanu Slavic, fiindcă degrabă e nouă mai și el împlinește o sută trei ani. I-am cadonat o hartă și am venit aici la Nistru să mă scald, aproape am trecut de partea cealaltă, fiindcă o făceam când eram mai mic. Iar acum vă voi spune mai exact unde a fost pregătit atacul asupra Belarusului, și dacă cu șase ore înainte de operațiune nu s-ar fi declanșat o grevă preventivă asupra pozițiilor. Patru poziții, vă arăt harta, am adus-o și aici, e în mașină. Ei ar fi atacat trupele noastre din Belarus și Rusia, care erau la exercițiu. Prin urmare, nu am declanșat acest război, conștiința noastră este curată.” – ne-a declarat Lukașenko în timp ce încerca să treacă râul din Transnistria.

Mai multă lume a rămas surprinsă că Lukașenko a venit tocmai să se scalde în râul Nistru. Alții au venit să protesteze împotriva președinteului care recent a recunoscut că este dictatorul Belarusului:

„N-are ce ne spurca râul, să se întoarcă acolo la dânsu în Belarus că aici nu-i dorit. Acolo erau mame cu copii care se scăldau și când l-au văzut pe dictatorul ista, toți s-au speriat și au plecat acasă iar noi am ne-am pierdut pentru astăzi clienții.” s-a arătat indignat un vânzător de înghețată de pe malul râului Nistru, unde de obicei zilnic vin mai multe familii și se distrează acolo.

Articole asemănătoare