Maia Sandu din nou în vizită la Paris. Macron i-a cerut numărul privat

O nouă vizită a președintelui Republicii Moldova Maia Sandu la Paris l-a făcut pe președintele Franței Macron să-i ceară numărul de telefon privat al Maiei Sandu și s-o invite la o cafea. Asta după ce Macron ar putea divorța de soția sa cu 25 de ani mai în vârstă, fiind că cei doi sunt certați.

Ajunsă la Paris, Maia Sandu a fost întâmpinată ca de fiecare dată foarte călduros de către Manuel Macron, ba chiar mai călduros decât data trecută. Acesta a insistat și a condus-o pe Sandu până în clădirea prezidențială unde i-a făcut chiar și câteva complimente.

„Vai doamnă Sandu, ce sunteți îmbrăcată de frumos în culoarea frunzelor de toamnă aurii. Mereu mi-am dorit așa o soție ca Dvs. cu care să ies prin public să mă pot mândri, care să ducă stăpânirea casei. Vă mulțumesc că ne-ați vizitat din nou la Paris, ne-a fost dor de dumneavoastră. Vă invit să veniți mai des, poate facem schimb de numerele de telefon private și faceți vreo vizită privată când aveți timp. Am putea merge să vă arăt turnul Effel și să vă mai povestesc câte ceva despre mine.” – i-a spus Macron Maiei Sandu după care s-a întors la colegii săi, niște oficiali de la președinția Franceză, și le-a declarat: „Mă bucur că madame Sandu e singurică, chiar am s-o invit la o cafeluță și un croissant să dezvoltăm relațiile strategice” – s-a arătat Macron copleșit după care a invitat-o pe Maia Sandu la masa de negocieri oficiale.

În replică totuși, Maia Sandu i-a răspuns lui Macron: „Vă apreciez gestul domnule Macron, dar de data asta nu am venit aici la întâlniri personale și la momentul dat eu zic să ne axăm mai degrabă pe relațiile dintre cele două țări pe care le conducem. Eu pur și simplu nu sunt o femeie care se bagă și distruge căsniciile, nu vreau să mă înțelegeți greșit. Poate cu o altă ocazie veneam la Paris într-o vizită privată și vă contactam, dar Dvs. aveți o soție și eu nu doresc să iau ce nu-i al meu. Eu zic să mergem și să negociem” – i-a zis Sandu lui Macron care a rămas încremenit.

Președintele Franței Emanuel Macron în vârstă de 43 de ani și soția sa în vârstă de 68 de ani.

Totuși, după întâlnire Macron i-a povestit Maiei Sandu că la moment se află într-o criză conjugală fiind sfădit cu soția sa. Lucru care însă nu a făcut-o pe Maia Sandu să-și schimbe părerea.

Mai mulți analiști politici din Republica Moldova dar și din Republica Franceză apreciază reacția Maiei Sandu, dar cred că Macron n-ar avea mari șanse s-o câștige pe Maia Sandu la o cafea, dat fiind faptul că de ceva timp în urmă și Igor Dodon, fostul președinte al țarii, la fel a invitat-o pe Maia Sandu la un ceai iar aceasta i-a refuzat oferta fiind că nu a dorit să intervină între mariajul lui Igor și Galina Dodon pentru a le strica relația.

Articole asemănătoare