Pentru a ne antrena să ne încălzim la iarnă, Guvernul lansează campania „MoSuf”

Veste bună pentru toți cetățenii Republicii Moldova care la iarnă în sfârșit se vor putea încălzi pe măsură, după ce Guvernul a lansat campania MoSuf – Moldova Suflă.

Noua campanie care are scopul să le faciliteze cetățenilor încălzirea la iarnă vine chiar de la ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Potrivit acestuia, dacă oamenii încep să se antreneze de pe acuma să sufle, la iarnă le va reveni mai ușor:

„După două studii efectuate de către Ministerul nostru, am ajuns la concluzia că suflatul este cea mai bună și cea mai ieftină metodă de a ne încălzi. De aceea, la iarnă cetățenii se vor putea încălzi dacă se vor îmbrăca un pic mai grosuț și vor sufla în mâini, astfel încălzindu-se. O altă modalitate ar fi frecatul mâinilor care la fel i-ar ajuta pe oameni să se încălzească. Această campanie îi va ajuta pe cetățeni să se încălzească mai efectiv și să-și încălzească chiar și venii dacă doresc, suflându-le și lor în mâini pentru a-i încălzi. Anunțăm totodată că toți moldovenii care vor renunța la arderea de lemne și poluarea mediului la iarnă, iar în schimb vor sufla în mâini, vor fi remunerați cu câte o îndemnizație unică de stat de trei sute de lei. Îndemnăm toți cei care pot, să înceapă deja a sufla și să antreneze mușchii feței și a gurii. ” – a declarat Spînu într-o conferință de presă, în timp ce Stamate și Gavriliță stăteau în spatele lui și suflau și ele în mâini.

Totuși, ideea lui Spînu i-a nemulțumit pe unii cetățeni. Și noua campanie MoSuf nu i-a prea încântat pe unii:

„Dar lasă să-și sufle ei în mâinie, ce ne cred de proști? Măcar să ne fi dat vreo mie de lei că mergeam și suflam la tot satul în mâini, dar așa pentru trei sute de lei nu mai fac eu nimic.” – s-a arătat dezamăgit un cetățean care protesta azi la Guvern. Pe de-o altă parte, în cadrul aceleași campanii și prim-ministru Gavriliță a venit cu unele recomandări:

„Cu toții avem ăăă dispozitive mobile și calculatoaree de socotit și de făcut lucruri, iar acestea deseori se încălzește – iată încă o sursă de încălzire la iarnăăăă. Pur și simplu ați pus în priză ăăă la încărcat telefonul și mai peurmă îl ăăă țineți în mânăăăă, așa v-ați încălzit mâna sau mâinile dacă le țineți cu ambele mâini. Simplu.”

Articole asemănătoare