Plahotniuc a votat: „Am ales un viitor mai bun ca să mă pot întoarce acasă”

Fostul lider PD care figurează în furtul miliardului a fost astăzi surprins la o secție de votare din Miami, Statele Unite, unde a mers împreună cu cei 5 bodyguarzi ai săi pentru a-și exercita dreptul la vot. Acesta a postat un mic fragment video pe una dintre rețelele de socializare, pe care însă l-a șters la scurt timp.

În fragmentul video Plahotniuc este filmat cum vine către secția de votare, intră în secția și pune o ștampilă în dreapta Blocului Comuniștilor și al Socialiștilor cu care acesta se pare că încă duce relații de prietenie. Apoi Plahotniuc declară: „Astăzi, am ales un viitor ca să mă pot întoarce acasă. Știu că domnul Voronin și domnul Dodon sunt oameni treabă și ei nu mă vor alunga de la propria casă cum alții, eu pe ei i-am ajutat cu bani și cu mai multe. Vreau și eu să revin să-mi văd familia, să-mi văd mama, casa părintească. Dar actualul președinte nu-mi dă voie. Ce i-am făcut eu rău? Și eu sunt cetățean al republicii Moldova și am dreptul la libertate și de a mă întoarce în țara natală.”

Apoi, au fost surprinși și cei 5 bodyguarzi ai săi cum pun câte o ștampilă în dreptul aceluiași Partid ca și Vladimir Plahotniuc. Plahotniuc ar fi mai apoi părăsit secția prin ieșirea din spate pentru a nu fi surprins de alți cetățeni și fi luat la pumni. Un moldovean stabilit de ceva timp în Statele Unite l-a surprins pe fostul lider PD cum s-a urcat într-un elicopter de lux pentru a merge înapoi la vila sa de 7 milioane de dolari de la capătul orașului Miami.

Reamintim că Vlad Plahotniuc este învinuitul principal în frauda bancară din furtul miliardului. Cu toate că autoritățile moldovene îl caută până în ziua de azi, acesta pare să se odihnească în lux din banii furați de la cetățenii țării.

Mai mulți analiști și experți politici cred că pe Plahotniuc îl doare de fapt în fund de faptele comise, Plahotniuc oricum știind că atâta timp cât la conducere vor fi oameni precum Dodon sau Voronin, acesta nu va fi tras la răspundere ci din potrivă – va fi lăsat în continuare să participe la scheme exploatând o țară întreagă.

Articole asemănătoare