Plahotniuc, mai încrezut ca niciodată: „Din amenzile de pe panglici vom întoarce miliardul”

Bucurie pentru fostul lider al Partidului Democrat Vlad Plahotniuc, acuzat pentru furtul miliardului, care la moment nu se află în țară de o vreme. Acesta s-a arătat mulțumit că datorită amenzilor care vor fi strânse din cauza purtării lentei interzise Sf. Gheorghe, miliardul furat se va întoarce în bugetul de stat.

În cadrul unei emisiuni radio, Vlad Plahotniuc a dat astăzi un scurt interviu audio aflându-se într-un loc necunoscut. Acesta și-a arăta speranța dar s-a și arătat împăcat de faptul că acum se va putea întoarce miliardul furat prin anii 2014-2015 chiar din bugetul de stat:

„Această lege este de salutat, fiindcă din amenzile de pe panglici vom întoarce miliardul la stat și țara noastră nu va mai avea așa probleme. În sfârșit lumea nu o să mă mai acuze că le-am furat miliardul, fiindcă nu numai eu am furat dar și domnul Șor, și domn Filat, și domnul Leancă.. acolo au fost mai mulți, dar toți dau vina pe mine. Asta cel mai tare mă dare. În al doilea rând, eu cred că ar trebui să uităm ce-a fost și să privim spre viitor, decât spre trecut. Învățătura creștină doar ne spune să iertăm, păi trebuie de iertate și de mers înainte. Nu dau multe detalii, dar am de gând să mă întorc cu un nou proiect în Republica Moldova din care va face parte domnul Șor, doamna Natalia Morari dar și mulți alții. Dar mai întâi sperăm să se întoarcă miliardul din amenzi ca să ne putem întoarce acasă în pace, să trăim cu toții în pace în viitor.” – a declarat Plahotniuc plin de speranță.

Totuși, șansele lui Plahotniuc de a revenit sunt foarte mici, mai ales că recent acestuia i-au fost confiscate mai multe proprietăți din Republica Moldova. Întrebat de către reporter cum se simte și unde se află, acesta nu a vrut să dea multe detalii:

„Eu mă simt bine mersi. Am o casă cu trei etaje de-asupra capului, familia mi-e lângă mine, sunt sănătos și am destui bani. În rest ce-ți mai trebuie? Cât despre unde mă aflu, asta o s-o țin secret pentru că știți că se fac fel de fel de speculații și acuș or da de mine, dar vreau să vă spun că suntem prieteni foarte bun cu domnul Șor și ne mai vedem din când în când la o cafea, că el e la o distanță de doar o oră de zbor.” – a răspuns Plahotniuc.

Articole asemănătoare