S-a găsit făptaşul? Vlogherul care şi-a dat foc la maşină acuzat că tot el a ars şi podul Crimeei

După ore de cercetări, se pare că echipa de investigație a președintelui Rusiei Vladimir Putin ar și fi găsit făptașul care a ars podul ce leagă Rusia cu Crimeea – anexată ilegal de la Ucraina. Este vorba despre Mikhail Litvin.

Fiind sub presiune și căutând un făptaș pentru a-l face reponsabil de exploziile podului dintre teritoriile Rusiei și Crimeei, Kremlinul a și ieșit astăzi cu o declarație de presă acuzându-l pe nimeni altul decât pe un vlogher rus, Mikhail Litvin:

„În urma investigațiilor noi am constatat că în spatele acestui atac stă nimeni altul decât vlogherul care cu doi ani în urmă și-a dat foc la propria mașină. Fiind dornic de atenție, acesta n-a găsit altă ocupație și a decis să meargă cu un camion chiar pe pod, după care a dat foc camionului iar în urma arderii camionului a ars și podul din Crimeea. În spatele acestui atac nu stă nicidecum Ucraina, că ei doar nu-s așa de puternici. Armata noastră este cu mult mai puternică, chiar și acest vlogher este cu mult mai puternic. Noi pe el deja l-am și înrolat în armată, acesta și-a cerut scuze pentru cele comise și ne-a promis că va fi bucuros să coopereze cu noi și să-și apere țara sa Rusia. O altă cauză a arderii podului a fost soarele, acesta a fost prea puternic din cauza încălzirii globale, înțelegeți?” – a declarat astăzi în presă un purtător de cuvânt de la Kremlin.

Pe de-o altă parte, declarațiile purtătorului de cuvânt par să nu fie pe atât de adevărate, mai ales după ce tot acel vlogher rus a fost zărit chiar astăzi într-un magazin din Milano, acesta aflându-se în Italia. Cei de la Kremlin ne-au asigurat că aceasta ar fi fost de fapt o sosie de-a sa și nicidecum el – lucruri greu de verificat însă.

În urma acestor evenimente, autoritățile de la Chișinău ar urma să-l rețină și pe vlogherul moldovean care tot și-a dat cândva foc la mașină, ca nu cumva acesta să incendieze și vreun pod de la noi.

Articole asemănătoare