Scandal în Capitală! O tânără a primit în buze o doză de Pfizer în loc de botox

Scandal de proporții la o clinică din Capitală unde o tânără a mers să-și pună botox în buze pentru a-și face buzele să pară mai mari și mai umflate. Ghinion însă, tânerei i-a fost administrat din greșeală o doză de vaccin Pfizer direct în buze, și nu botox-ul – așa cum ar fi trebuit.

Viorica, o tânără de 24 de ani din Chișinău care nu a dorit să fie cunoscută pentru că îi este rușine, ne-a declarat că a mers la o clinică pentru a-și injecta botox în buze pentru a și le mări. Însă ghinion, abia după 3 zile au apărut durerile mai mari iar tânăra a aflat că i-a fost injectată o doză de vaccin Pfizer și nu botox-ul, medicii încurcând serul de botox cu cel de vaccin.

„Eu am mers la specialiști ca să-mi umflu buzele pentru că prietenul meu era nemulțumit și îmi spunea că am buze prea mici, așa că am zis: bine, hai c-o facem. Am fost foarte bucuroasă fiindcă am aflat procedura de la mai multe prietene și ele mi-au spus că au rămas foarte mulțumite de rezultat. Am ajuns acolo la clinică și parcă totul normal, a intrat un doctor care mi-a explicat toată procedura iar apoi peste câteva minute de așteptare a intrat o soră medicală care mi-a introdus o seringă în buze, era un fel de lichid și eu credeam că ăla-i botoxul. A doua zi buza mi s-a umflat foarte tare, dar eu bucuroasă am crezut că ăsta-i efectul așa că m-am străduit să suport durerile, chiar dacă erau cam insuportabile. A treia zi deja am văzut că buza mi s-a învinețit și s-a făcut albastră, așa că m-am speriat și am sunat la medicii pentru a-i întreba de ce iar aceștia au verificat și mi-au spus că mi s-a introdus din greșeală vaccin în buze, și nu botox. Eu mi-am dat seama dinainte fiindcă s-au înflat buzele prea tare și mi-am dat seama că nu era vorba de botox, fiindcă mi s-a umflat buza prea tare, dar mă bucur că am primit doza a patra de vaccin că mi-am luat grija.” – ne-a declarat tânăra.

Am contactat clinica pentru a extrage mai multe informații iar femeia de la recepție ne-a informat că la spitalul dat se fac atât operații plastice, cât și vaccinuri, de aceea în ultima vreme uneori se mai încurcă serul de vaccin cu cel de botox, și invers. Am fost redirecționați și către șeful spitalului care ne-a asigurat însă să nu ne facem griji, dat fiind faptul că, pentru a evita astfel de greșeli, spitalul a decis să mestece dozele de vaccinuri cu cele de botox-uri astfel încât pacienții să le primească pe ambele iar procedura să fie și mai sigură.

Cu toate acestea, mai multe femei care s-au vaccinat acolo au sunat și s-au plâns că n-au avut nici o reacție adversă de la vaccin – se pare că acestora le-a fost injectat în braț botox-ul care ar fi trebuit să-i fie injectat în buze Vioricăi, tinerei noastre ghinioniste care a anunțat că va merge la un spital din Olanda pentru a finisa operația de mărire a buzelor.

Articole asemănătoare