Studiu de 1 mai. Fiecare al doilea moldovean s-a zakalibit de atâta muncă

Un nou studiu efectuat astăzi, de ziua muncii, arată că fiecare al doilea moldovean și fiecare a doua moldoveancă s-au zakalibit deja de lucru. La această concluzie au ajuns savanții moldoveni de la Chișinău.

La studiul efectuat timp de o lună au participat peste o sută de mii de femei și bărbați de toate vârstele care au fost intervievați atât pe stradă, cât și telefonic sau prin rețelele sociale. Unul dintre cei care au efectuat studiul, profesorul Ioan Cigurleag, a fost bucuros să ne mărturisească mai multe:

„Știți, am întrebat o grămada oameni de ce s-au zakalibit, adică de ce s-au săturat cel mai tare, și pe lângă politică, război și pandemie se numără și munca. Fiecare al doilea ne-a spus că s-a săturat deja de tot, s-a zakalibit, de atâta muncă. Dimineața mergi la muncă și vii acasă seara, parcă ești un robot, mai ales cei de peste hotare dar și cei de acasă s-au arătat foarte deranjați de munca grea și lungă. Printre persoanele care s-au zakalibit cel mai tare de muncă se enumeră deputații pe care i-am intervievat, aceștia ne-au declarat că mai degrabă ar merge la prășit dar nu pot fiindcă au de făcut legi pentru țara asta. A doua categorie de oameni care se plâng de prea multă muncă sunt cei care de fapt nici nu lucrează, cel puțin așa am constatat-o în cadrul studiului.” – ne-a declarat savantul.

În timp ce cei de peste 18 s-au zakalibit de muncă, copiii de la școală ne-au declarat că s-au cam săturat de școală și s-ar bucura dacă vacanța de vară ar fi prelungită astfel încât să dureze două anotimpuri: fie primăvara și vara, sau vara și toamna.

Articole asemănătoare