Suntem 8 Miliarde pe Terra. Populaţia Moldovei s-a ridicat la 10 Milioane de oameni

Nebunie! În timp ce populația planetei a atins 8 miliarde de oameni, se pare că și Republica Moldova a crescut în populație foarte mult. Pe tot globul pământesc s-ar afla 10 milioane de moldoveni.

Totuși, ce-i drept, 8 milioane din cei 10 sunt peste hotare. În Republica Moldova ar mai trăi doar două milioane de oameni care însă, potrivit prognozelor, ar putea pleca cam cu toții peste hotare. În următoarele decenii Republica Moldova ar putea avea doar câteva sute de mii de locuitori, în cel mai rău caz câteva zeci de mii de locuitori:

„Potrivit analizelor noastre, în următorii zece ani ar mai putea rămâne doar câțiva orheieni mulțumiți cu faptul că Șor, chiar de fură, le dă și lor. Restul ar putea pleca peste hotare, mai ales cei tineri. Majoritatea bătrânilor vor deceda iar copii moldoveni vor apărea, însă peste hotarele țării pentru că moldovenii mai degrabă fac sex în alte țări decât în Moldova, fiindcă-i mai ieftin.” – ne-a declarat Elvira, o savantă de la academia de științe responsabilă de numărarea populației.

Articole asemănătoare