Vlogger moldovean a cumpărat maşină din donații primite pentru bunica sa

Mii de moldoveni se pare că au fost înșelați de către un vlogger și instagramer din republica Moldova care a cerut de la fanii săi bani pentru bunica de 80 de ani care ar suferi de o boală, dar și-a cumpărat de fapt o mașină nouă prețul căreia se ridică la câteva mii de euro.

Vloggerul de pe Instagram Andrei Cărăuș, care se autointitulează Andriuha, a început de câteva luni în urmă a strânge donații pentru bunica sa Elvira pentru o operație care urma să-i fie efectuată. Acesta a început a apela la faniii săi implorându-i disperat să-i doneze bani – la rândul lor, sute de fani au început a dona iar în câteva luni suma a ajuns la 42 de mii de Euro, aproximativ 900 de mii de lei.

Din cauza că bunica însă i-ar fi decedat mai devreme, vloggerul a decis să folosească banii în propriu folos procurându-și o mașină scumpă dar și renovându-și casa cu două etaje din capitală. Contactat de noi și întrebat despre acuzații, vloggerul instagramer care obișnuiește să lingă din când în când cactuși pentru provocări, ne-a declarat: „Păi ce era să fac cu banii dacă bunica o murit de o lună în urmă, ce e vina mea? Mi-am luat și eu o mașină și am făcut oleacă de remont, da lasă că restu o să îi donez la un orfelinat și o să fac un concurs pe Instagram pentru urmăritorii mei de pe Instagram, vă spun sincer“

Am contactat rudele vloggerului care ne-au declarat că acesta de fapt nici nu ar avea bunică, dat fiind faptul că bunică-sa ar fi decedată deja de 20 de ani în urmă, pe vremea când acesta era încă copil. Se pare că vloggerul și-a înșelat urmăritorii și a strâns astfel câteva de mii de Euro pe care i-a aruncat în vând în interes propriu. La moment vloggerul a fugit din țară din cauza că pe urmele sale a fost inițializat un dosar penal.

Articole asemănătoare